Prof. dr. ing. Aura Mihai,
Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor, Iaşi
Președinte al Olimpiadei Naționale Domeniul Industrie Textilă și Pielărie
Înainte de a avea o valoare economică deloc de neglijat, Industria Modei, denumire sub care se reunesc sectoarele Textile, Confecții, Pielărie si Încălțăminte, este, incontestabil, cel mai creativ domeniu de activitate, iar creativitatea este o sursă inestimabilă ce garantează succesul într-o lume pe care cu toții ne-o dorim mai frumoasă, mai sustenabilă și mai atentă la aspirațiile către mai bine ale oamenilor.
Ne bucurăm să vedem că cea mai înaltă competiție de specialitate, respectiv Olimpiada Națională, reunește elevii cei mai talentați din țara noastră care, alături de mentorii lor, cadrele didactice de specialitate, ne vor conduce pe o cale comună a excelenței. Când performanța se împletește armonios cu pasiunea, rezultatul nu poate fi decât încurajator pentru viitorul Industriei Modei din România.