„Zamislesc timp trecut. Il fabric intr-una si arunc intr-una in el prezentul”

                                                                                               Emil Cioran

 

              CURAJ DE SEPTEMBRIE

            

       Curajul nu rezidă întotdeauna în avântul de prădător al leului, sau în postura mândră a lupului Alfa. În fapt, de cele mai multe ori, curajul este silenţios, lipsit de pretenţii şi deloc intruziv. Curajul este cel ce mai rămâne atunci când îţi promiţi că vei încerca din nou mâine, chiar dacă grijile şi oboseala riscă să te doboare iar şi iar. Această emoţie subtilă, dar atât de puternică şi-a sădit sămânţa în sufletele noastre în ultimele luni, iar încetul cu încetul a încolţit în tot ceea ce s-a întâmplat prin oameni curajoşi.

       Pandemia prin care trecem reprezintă o dramă colectivă, a întregului glob, şi doar prin puterea individuală, a fiecăruia, vom reuşi să o depăşim. Nu putem fi nimic fără comunitatea în care existăm, iar distanţarea socială ne-a învăţat, mai mult ca orice altceva, că ne completăm reciproc şi că avem nevoie de implicarea tuturor pentru a menţine un echilibru sănătos.

       Am invăţat, privind şovăitor spre oamenii din prima linie, că făra grija, forţa şi hotărârea lor, nu putem face faţã unui oponent necunoscut. Am învăţat că personalul medico-sanitar, lipsit de egoism şi orgolii nepotrivite, se dedică unei curse contra timp neînţelese, cu mize incredibil de mari. Dar am învăţat toate astea tardiv şi când ignoranţa nu ne mai era favorabilă.

       Am învăţat cât ne poate lipsi libertatea, în toate formele ei, abia atunci când am fost nevoiţi să ne legitimăm, să declarăm, sau să semnăm peste tot. Am crezut că ni se cuvine, doar, ca un drept esenţial, dar nu am înţeles decât târziu că avem datoria de a respecta şi proteja libertatea, a noastră şi a celor din jur.

       Am învăţat că absenţa speranţei doare, că atrage dupa sine un popor astmatic, ce încearcă să tragă disperat măcar o gură de aer proaspăt. Am învăţat că pentru acea respiraţie avem nevoie unii de alţii, iar momentele de cumpănă pot transforma o activitate banală în oportunitate. Astfel, am învăţat să ne ajutăm unii pe alţii sa respirăm, prin îndeplinirea menirii noastre dar în slujba unui alt scop. Un atelier şcolar, atât de neasteptat în peisajul dezolant al luptei cu virusul, şi-a croit obiectiv din executarea măştilor de bumbac, pentru a veni în ajutorul oamenilor din prima linie. Oameni curajoşi, de pretutindeni, şi-au pus la bătaie resursele pentru a crea, transforma, ori cumpăra materiale de protecţie îndividuală şi dona ulterior cadrelor medicale. Pentru toate aceste gesturi simple şi acţiuni pot doar să mulţumesc, să mă plec pios  şi să zâmbesc cu încredere în semenii mei.

       Poate, cel mai important, am învăţat ce este frica, deznădejdea, întunericul. Am învăţat că singuratatea, mai ales într-un scenariu dramatic, naşte balaurii din poveşti şi monştrii ce te ţin treaz în miez de noapte.

       Am învăţat ca profesorii fără elevii lor sunt precum nişte tocuri înmuiate in călimara ce işi aşteaptă permanent foaia de scris. Expectativa, nesiguranţa şi neliniştea acestei perioade de pandemie, cu alte reguli menite să ordoneze haosul, nu a putut stăvili implicarea corpului profesoral, dorinţa de a îndeplini actul educativ de a duce la bun sfarşit menirea profesională pe care o iubesc şi respecta.

       Astfel, ne-am adaptat în timpul jocului, urmând protocoale inovative, deprinzând abilităţi noi şi continuând predarea prin mijloacele puse la dispoziţie, online, pentru a prioritiza nevoile elevilor noştri. Pentru aceasta şi multe altele, nu pot decât să fiu recunoscătoare şi mândră să mă numesc profesor.

       Ce alegem să învăţăm dupa toate acestea, însă, nu poate fi decât frumos. Cea mai întunecată noapte, nu-i aşa, iţi permite să vezi cele mai luminate stele, iar noi, izolaţi dar împreună, am reuşit să le imortalizăm pe toate.

       Am înţeles că distanţa nu ucide relaţii, ci le transformă şi le întăreşte aşa cum doar dorul ne aduce aproape.

       Iată, ieşim încet, dar sigur, din perioada aceasta învolburată, puţin mai buni, mai răbdători şi mai înţelegători, cu alţii dar şi cu noi înşine şi mai ales Învingători!

       Dragi elevi aţi fost şi sunteţi  pregătiţi  să munciţi din greu - toţi sunteţi  nişte câştigători. Dumnezeu dă harul, dar responsabilitatea şi sacrificiile pe care le implică invatarea ţi le asumi singur. Activitatea  voastră  dragi  elevi , depusă sub îndrumarea competentă, generoasă şi plină de devotament a profesorilor  voştri,  trebuie sa fie orientată mereu spre rezultate, spre performanţă şi eu vă doresc din toata inima să obţineţi aceleaşi rezultate frumoase în activitatea voastra, chiar daca uneori folosind metode netraditionale!

       Dragi părinți, vă asigur că vom  face tot ce ne  stă în putință pentru a răspunde exigențelor dumneavoastră și vă invit să dezvoltăm împreună un parteneriat, din care vom avea de caștigat cu toții: dumneavoastră, elevii, școala si societatea.Ce ne putem dori mai mult decât să-i  vedem pe acești copii - Sănătoși și realizați în viață. Drumul nu este deloc ușor și nici scurt, dar împreună vom reuși.

       Stimaţi colegi profesori, ţin sa va mulţumesc cu aceasta ocazie pentru devotamentul de care daţi dovada faţa de scoala noastra şi elevii ei. Am trecut impreuna şi vom trece in continuare, prin adevarate probe de foc, in care sentimentele au primat in fata raţionalului , dar iata ca Timpul şi-a jucat şi aici rolul decisiv, şi am ramas in continuare aceeaşi echipa puternica.

       Noi profesorii  ne așteptam elevii  cu braţele deschise, cu inima curata şi  ii indemnam sa aiba curaj sa depasim impreuna bariera impusa de pandemie!

       Un An Şcolar cu Sanatate!

               14 septembrie 2020                                                    

                                                                                       

Director, prof. Liana-Dolores Voinea